Bine ați venit!

Misiunea Unității Școlare

Școala noastră este deschisă pentru toţi cei care au nevoie de educaţie; în opinia noastră educaţia nu este un privilegiu pentru câţiva, ci este un drept al tuturor.
Avem ca prioritate pregătirea elevilor pentru o lume în schimbare, formându-le capacităţi, deprinderi şi competenţe care să le permită să-şi găsească locul si menirea socială, țelul nostru fiind:

FORMAREA DE GENERAȚII BINE PREGĂTITE PENTRU VIAȚĂ

Viziunea Unității Școlare

Școala Gimnazială, comuna Ion Creangă este puternic angajată în dezvoltarea comunităţii, capabilă să ofere servicii educaţionale de înaltă calitate şi performanţă, promovând un dialog deschis şi permanent cu partenerii sociali şi educaţionali.

 

Este uşor a merge. Important este încotro te îndrepţi . Ştim că nu toţi copiii sunt la fel.  Noi, împreună cu familia ta, te călăuzim spre reuşită şi împlinire, căci

TU  REPREZINŢI VIITORUL !